marți, 26 octombrie 2010

Sunt singur!

Suparat si plin de ganduri... cam asa s-ar numi starea in ma aflu. Ea imi spune ca eu sunt vinovat. Nu era mai simplu sa spuna ca nu ii mai pasa de mine si ca nu ii este dor de mine? Asa cum pot face alte persoane? Imi este dor de viata.

miercuri, 15 septembrie 2010

Asigurare de viaţă

Caut pe internet de căteva zile o asigurare de viaţă, iar toate firmele care vând aşa ceva mă întrebă de ce? Pentru că eu consider că dacă este ca vreodată să păţesc ceva să nu sufere prea tare cei pe care îi las în urmă. Destul de bună explicaţia? Eu zic că da... Este curios că mereu mă gândesc să le fie bine altora deşi de atâtea ori am ajutat ca apoi să fiu mustrat că ce? Dacă nu o făceam rezolvau ei în nu ştiu eu ce fel... Dar mno... Să dea D-zeu să nu fie niciodată nevoie de ei şi sa fie totul bine toată viaţa.

vineri, 11 iunie 2010

Zile de munca!

Am asteptat cu mare nerabdare sa incep sa lucrez si sa pot in sfarsit sa fiu fericit! Dar se pare ca se putea ca viata mea sa fie fericita. Nu inteleg de ce nu pot primi mai mult de 20-25 ore pe saptamana. Chiar daca as vrea sa lucrez mai mult nu pot. Incerc mereu sa caut pe cineva care sa ma ajute in acest sens. Ce trebuie sa fac oare? Nu inteleg de ce unii au mai multe ore decat mine. Nu inteleg de ce trebuie mereu sa plec eu primul de la munca. Vreau si eu sa lucrez nu sa fur si nu am voie sa fac asta. Adica nu sunt lasat sa lucrez.

Nu conteaza. Saptamana viitoare o sa ma interesez cum pot sa imi schimb locul de munca si o voi face cat se poate de repede. Nu cred ca este ideal sa stau sa ma multumesc cu putin daca pot castiga in alta parte mai mult pe acelasi numar de ore. O sa imi depun CV la o sucursala HSBC Bank sa vad poate pot sa ma integrez acolo. Ar fi ideal sa fiu pana si indrumator la bancomat ca apoi sa trec mai departe.

Pe de alta parte exista in continuare aceasta problema cu prietena care nu este langa mine. Visez mereu la o alta fata desi stiu ca ea nu va fii niciodata a mea. Nici macar nu isi poate imagina ce inseamna sa o visezi la propriu in nenumarate nopti. Va veni insa si momentul cand voi fi fericit. Care va fi acela insa nu pot spune cu siguranta. Totusi inca mai sper ca exista si pentru mine o frantura de paradis.

Este grozav sa fii insa liber si singur. Te poti plimba prin orasele de prin zona, poti vizita puncte care te intereseaza fara ca sa te bata la cap altcineva, iar cel mai important poti sa stai sa privesti natura si oameni care trec in viteza si chiauni de cap pe langa tine. Numai singur poti realiza cat de intoarsa pe dos a ajuns lumea.

miercuri, 2 iunie 2010

Postare de Casă nouă!

Ieri am fost cu Mihai să îmi caut o cameră unde să locuiesc în una dintre casele de la companie, iar din 4 camere am ales-o pe cea mai convenabilă ca să spun aşa. Toate erau jalnice, dar uneori trebuie să pleci de jos, asta este nu ai ce să faci. Am început totodată şi să renovez, la propriu, casa în care urmează să stau. Cam aşa ar arăta un chat cu prietenii mei, legat de mutarea mea în acea casă:

Friends: Ai început lucrul?
Hienah: Da...
Hienah: De Luni...
Friends: Şi cum e?
Hienah: Mi se pare simplu. Serios.
Hienah: Nu consider că este greu deloc...
Friends: Practic ce faci?
Hienah: Pui mesele, scaunele
Hienah: Tacâmuri, Ringul de dans, toate astea depind de ce eveniment este. Dacă este conferinţă sau nuntă, botez sau orice altceva.
Friends: Aha...
Friends: Şi câţi bani îţi dau?
Hienah: păi este minim pe economie...
Hienah: 5,85
Hienah: Cred...
Hienah: Şi când nu sunt evenimente. Lucrez în restaurant ca şi ospătar
Friends: 5.85 pe zi? sau?
Hienah: 5.85/oră
Hienah: Din care se scad taxele.
Hienah: Dar e în regulă.
Hienah: Faţă de cât câştigi în ţară.
Hienah: Ar fi tare să fii aici.
Friends: Dacă ai ştii ce mult îmi doresc... Şi dacă până acum nu prea voiam, acum sunt foarte hotărâtă...
Hienah: No...
Hienah: Păi vedem...
Hienah: Şi dacă este poate te ajut...
Hienah: Asta dacă au nevoie de personal,...
Hienah: Păi şi iubitul te lasă?
Friends: Pff… Ce iubit?
Hienah: Asta vroiam să te întreb mai de la început...
Hienah: Păi ăla cu care eşti...
Hienah: Nu ai?
Friends: Nu sunt cu nimeni. Şi dacă aş fi nu mi-ar păsa. Sincer!
Hienah: Da... Asta aşa este...
Hienah: Mamă... Casa în care m-am mutat eu, defapt în care urmează să mă mut, este... Este faină...
Hienah: Dar dacă o vezi cum arată acum...
Friends: te cred....
Hienah: Este... Jalnică...
Friends: Putem să vedem poze?
Hienah: Nu am. Oricum...
Hienah: Ieri am început să fac curat...
Friends: Dar stai singur?
Hienah: Am aruncat numai din garaj un container din acela de construcţii; maro; dacă mai ştii erau mai demult şi la blocuri; l-am umplut cu gunoaie...
Hienah: Nu! Nu stau singur. Suntem 4 persoane.
Hienah: Pentru că stau în casa companiei...
Hienah: Sunt gard în gard cu curtea Hotelului...
Hienah: Şi mă costă doar 20 Lire pe săptămână...
Friends: Aha, ce tare...
Hienah: Altfel trebuia să plătesc 400 Lire pe lună plus curent, gaz, impozite şi alte taxe.
Hienah: Ce să zic...
Hienah: Aş mai fi curăţat în cameră şi prin bucătărie, dar dacă nu are cine să stea cu fetiţa sorei mele, trebuie să stau eu cu ea.
Hienah: Azi am fost la tipa care se ocupă de case şi am vrăjit-o puţin şi îmi cumpără draperii noi, mochetă...
Friends: O, fain că îti cumpără...
Hienah: Păi ceilalţi care stăteau în casa aia, se oftică...
Hienah: Că lor nu le-a cumpărat nimic niciodată...
Hienah: Şi eu le-am spus: “Păi voi dacă aţi trăit în jeg până în gât...”, cum să vă cumpere lucruri noi?!
Friends: Da. Aşa este.
Hienah: Serios...
Friends: Dar sunt români?
Hienah: Nu...
Hienah: Unul englez...
Hienah: Unul francez...
Hienah: Şi este şi o tipă care este româncă...
Friends: Da... Super...

Mulţumesc mult pentru interesul dumneavostră de a citi acest reportaj.

luni, 31 mai 2010

Ziua copilului

Data de astăzi este una dintre cele mai fericite zile din an. Astăzi copii îşi sărbătoresc ziua lor, ziua copiilor. Consider că unii oameni, chiar dacă au trecut de orice limite şi au aproape sau poate chiar peste 30 de ani, tot nu înţeleg ce se petrece în jurul lor şi sunt în continuare cu mintea la 13 ani. Fetele se maturizează mai repede îmi spun unii prieteni. "DA" le răspund cu o oarecare îndoială când văd că pe zi ce trece tot mai multe din fetele care le cunosc sunt încă fetiţe. Toată lumea este COPIL de 1 Iunie. Până şi părinţii unora dintre noi care mai au părinţi, dar nu toţi au rămas în lumea copiilor. Vreau să devină cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Astăzi vreau să mă bucur de libertate. Astăzi vreau să mă mut! Să simt că sunt copil şi că mâine sunt din nou în pielea mea.

Prima zi de muncă

În sfârşit pot să scriu şi de foarte bine pe acest blog! Mai întâi cred că ar trebui să spun că mi-au venit actele, pot lucra fără probleme şi astăzi am pus prima cărămidă spre visul meu de a strânge 30000 lire. Aceasta este ţinta pentru care am venit aici. Mai întâi plătesc absolut toate datoriile şi apoi încep încet, încet să strâng aceşti bani. Este incredibil de bine să ştii că după atâta aşteptare ţi-au venit actele şi eşti liber să lucrezi cât vrei. Nu mai am de ce să fiu supărat. De acum începe să fie din ce în ce mai bine. Urmează ca mâine să merg să îmi pregătesc camera şi apoi să mă mut la mine. Este atât de bine să ştii că ai un loc al tău unde numai tu poţi să dictezi ce va fi. Vreau să demonstrez că pot şi vreau să îmi creez un viitor mai bun.

miercuri, 26 mai 2010

Regăsirea unui prieten adevărat!

Astăzi aşteptând pe Messenger să discut cu iubita mea, s-a întâmplat să se întrerupă internetul la ea. Astfel am observat o foarte bună prietenă cu care însă nu am mai vorbit de foarte mult timp. Am început să discutăm şi am povestit de toate, până şi despre relaţiile noastre actuale, un moment în care ne-am dat seama că amândoi ne confruntăm cu aceeaşi problemă. Amândoi ne-am spus părerea, am discutat şi a rămas să mai discutăm. Voi fi mereu aici să discutăm iar când vii acasă să ştii că aici vei găsi întotdeauna un prieten adevărat. Este minunat să auzi aşa ceva de la un prieten, chiar dacă nu am avut în ultimul timp o relaţie prea activă. Dar eu mereu am ştiut că şi dacă o sufoc nu îi place. Va merita mereu atenţia mea

marți, 25 mai 2010

Aniversare

Au trecut anii pe lângă mine de parcă nici nu ar fi existat. Nu m-am schimbat. Sunt acelaşi şi totuşi nu chiar. Au trecut deja 6 ani de la cel mai important moment din viaţa mea. Sunt însă singurul care ştie acest lucru pentru că nimeni nu este interesat de ceea ce fac eu. Nu sunt foarte multe persoane care ştiu de acel eveniment, dar totuşi cred că cei care ştiu ar trebui să îşi amintească. Dar ce tot vorbesc nimeni nu mai este interesat de ce s-a întâmplat acum mulţi ani, unui prieten, coleg, frate, fiu. Fiecare are problemele lui, pe care câteodată încearcă să şi le rezolve altminteri le rezolvă alţii sau timpul. Deschisesem aseară şampania iar sora mea m-a întrebat pentru ce bem?, iar eu i-am răspuns "pentru că trăim!". nu a înţeles ce am vrut să spun pentru că această zi nu reprezintă nimic pentru ea şi bineînţeles că nu avea cum să îţi amintească de o întâmplare a mea. Este greu să treci mereu cu vederea peste ceea ce nu fac cei din jurul tău, dar totuşi este singura soluţie prin care am reuşit să suprvieţuiesc cu moralul întreg şi fără să devin isteric în toată această perioadă. Nu vreau decât să îmi reamintesc mie că EU NU AM UITAT! Nici măcar prietena mea, căreia îi spun în fiecare an nu şi-a adus aminte. Defapt nu sunt sigur dacă ştie că mai trăiesc cu adevărat şi nu am dispărut fără urmă. Nu contează, ea are licenţa şi de asta îi găsim o scuză. Nu contează dacă prietenii mei mai există! Nu am avut mai mult de 3-4 prieteni toată viaţa, deci pot trăi în continuare cu amici!

luni, 24 mai 2010

AU PAIR

O nouă zi o nouă aberaţie. Având în vedere cât de aproape este ziua în care îmi vor veni actele de la Home Office(de acum HO), surioara mea a stat de vorbă cu şefa ei pentru o cerere de mărire a salariului. În aceeaşi discuţie din câte mi-a relatat sora mea, aceasta i-a spus de sistemul AU PAIR, în care poţi lua în casa ta un/o student/ă căreia îi dai de mâncare şi cazare, iar acesta în schimb stă cu copilul tău şi are grijă de el pe perioada cât eşti la muncă. Sună foarte promiţător dacă te gândeşti că aşa ieşi cel mai ieftin, cel puţin aici în Anglia. Totuşi sora mea s-a gândit mai bine şi bănuiesc că a vorbit şi cu soţul ei, defapt sincer cred că este ideea lui, să îmi propună să rămân să stau la ei în casă. Asta bineînţeles că s-ar întampla în următorii termeni: eu îmi plătesc mâncarea, dau 20-25 lire pe săptămână pentru cazare, stau cu Brianna în timpul liber, fac curat, spăl vasele, spăl rufele, întind rufele, spăl maşina, şi alte alea care se mai ivesc. Ca să nu mai spun că mai mult ca sigur va trebui să-l suport pe Mihai când se îmbată şi îmi spune: "Nu-ţi convine aia e uşa!" şi alte injurii la adresa familiei mele. Adică în varianta asta, eu aş pierde cam aşa: liniştea din timpul liber, momentele de relaxare, posibilitatea de a asculta muzică la maxim, banii pentru benzina cu care mă duce la muncă şi ce să mai tot vorbim, mi-aş pierde momente din viaţa mea. Eu nu spun ca nu ţin la Sanda şi la Brianna, dar de când am venit eu aici nu fac altceva decât să am grijă de Brianna. Nu sunt rău deloc când voi spune următoarele lucruri: ei nici măcar nu ştiu ce înseamnă să creşti un copil, Brianna până acum a fost crescută tot de altcineva şi numai de Mihai şi Sanda nu. Mihai nici măcar nu este în stare să stea cu ea o zi întreaga pentru că nu a făcut-o niciodată. Ştiu că Maica Tereza ar spune acum că trebuie să stau să o cresc pe Brianna dar eu chiar să nu îmi trăiesc deloc tinereţea? Ce păcate mari am eu, aşa încât să trebuiască să stau să-i slugăresc pe ei când se duc la piscină, la tenis, la fotbal, la băut, la grătare, zile de naştere şi multe altele? Chiar nu cred că greşesc când spun că nu vreau să mai stau la ei şi că vreau să fiu independent. Ştiu că lor le-ar fi convenit ca eu să lucrez şi să le fiu şi bonă pe gratis, ba mai mult când se fac cumpărăturile să plătesc mâncarea, şerveţelele şi scutecele Briannei. Eventual să plătesc şi gaz, apă, curent şi taxe şi impozite. Răspunsul meu a fost NU iar de atunci am observat că Sanda este puţin cam supărată. Dar nu eu sunt vinovat că Mihai cumpără două maşini într-o lună, şi pierde 500 Lire pe aceste tranzacţii. Şi în nici un caz nu sunt de vină părinţii mei care şi-au plătit absolut tot ceea ce au mâncat şi băut când au fost aici, deşi el susţine că noi suntem vinovaţi. Dar în cele din urmă îmi vor veni actele şi totul va fi bine.

duminică, 23 mai 2010

Dezamagire si suparare la unison

Imi pierd rabdarea, sunt nervos si suparat. Nimic nu ma mai face sa ma simt bine. Iar tu, pe care cateodata te astept pe net cu foarte mare nerabdare, de fiecare data ma lasi in plop, iar plopul in aer cate 45 min sau chiar mai mult, pentru ca ai uitat sa imi spui ca esti ocupata, ca a venit iubitul sa te ie la o tura, bla bla bla. Nu vreau sa crezi ca sunt nebun, dar ai putea macar sa spui hai k eu ies, nu sa stau ca boul in fata laptopului sa astept un raspuns de la tine ca dupa juma de ora sa imi dau seama ca ai plecat si ai uitat ca de obicei de mine. Nu cer nimic altceva decat sa imi spui daca pleci! Poate suna foarte deplasat poate o sa ma intelegi! Nu esti obligata sa vb cu mine si nici nu esti foarte apropiata sa ma plang la tine in poala. Te rog eu, insa cat se poate de tare si cu dorinta in suflet sa imi spui atunci cand pleci de la calculator. Nu conteaza care este motivul ca nu trebuie sa imi dai mie explicatii cu cine, ce si cum. Esti doar una dintre prietenele mele pe care o rog sa ma inteleaga in perioada grea in care ma aflu acum. Mersi de intelegere!

Maestrul

Am primit un semn, un semn de la Dumnezeu. Acum, astăzi şi aici, am înţeles în sfârşit că aşteptarea actelor urmează să i-a sfârşit! Sper să nu fie o greşeală din partea mea şi să mă agăţ de idei fixate de mine. Nu am căutat un semn, ci mi-a sărit în ochi. Nu m-am aşteptat să îl primesc! Este pentru prima oară când cred cu adevărat că se va întâmpla! Într-adevăr urmează să primesc actele! Acest lucru mă linişteşte şi îmi dă încredere în mine însumi. Este adevărat că au fost momente care au fost extraordinar de grele şi multe imposibil de imaginat de cei din jurul meu şi cei care nu au avut contact direct cu el. Dar într-adevăr ai dreptate maestre: “Oricare ar fi vicisitudinile zilelor şi anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplatei” I.C. Brătianu.

sâmbătă, 22 mai 2010

O altă zi, nici un "Card Galben"

Este din nou Sâmbătă, bineînţeles aceeaşi rutină. Mă trezesc la 07:00, am grijă de Brianna în speranţa că va suna la uşă şi va fi poştaşul care să îmi aducă acel "Card Galben". Nimic nou, nimic frumos, nimic datorită căruia să poţi spune că te bucuri de viaţă. Încep pe cât se poate de serios să cred că locul meu nu este aici şi efectiv mă respinge. Aş vrea să pot spune că este în regulă şi că mă întorc acasă cu mare bucurie. Dar nici măcar nu este aşa. Am fugit de acolo să uit, şi uite că nu vrea destinul să uit. Indiferent dacă mă întorc nu mai merg în Braşov, plec altundeva, în Cluj, Tg. Mureş poate chiar Bucureşti pentru a sta cu prietena mea, în speranţa că totul va fi bine. Dar oare dacă mă întorc care este destinul meu şi de ce trebuie neapărat să mă întorc? Acasă măcar am maşină şi prieteni. Aici nu am absolut nimic! Cu excepţia faptului că am o soră care are nevoie de mine să o ajut cu creşterea fetiţei. Dar eu nu sunt tatăl fetei, de ce trebuie să mă sacrific eu? Mi-e dor de tine... Deşi ştiu că tu eşti total dezinteresată. Şi când mă gândesc că nu mi-au plăcut niciodată fetele ca tine... Voi trece peste şi cu asta basta! Nu mai exişti ca ceea ce ai fost! Eşti o simplă întâmplare nefericită peste care am trecut fără probleme! Nu am vrut eu să fie aşa!

miercuri, 19 mai 2010

Muzică

Astăzi am primit muzică... Dar ce muzică... Cam aşa cum îmi place mie... La adresa politicienilor zilelor noastre. Adevărul este că ei merită numai hip-hop. Melodia asta face parte din Playlist-ul cu Paraziţii, BUG Mafia şi mulţi alţii. Dar pot spune că mă revoltă şi pe mine la fel cum îi revoltă pe ei, doar că ei nu fac nimic în încercarea de a schimba ceva în jurul lor!

duminică, 16 mai 2010

Omagiu adus Bunicii

Acum cativa ani, sa fi fost vreo 6 cam asa, am promis bunicii mele ca voi avea grija de verighetele familiei si neamului, care aveau sa fie duse din generatie in generatie. Mereu am spus ca acele bijuterii sunt reprezentative pentru mine si au avut o importanta extraordinara in existenta mea. Asta seara insa, cotrobaind prin bagaje am aflat ca acele bijuterii, care pentru mine reprezentau efectiv niste simboluri sa spunem sacre in ceremonialul de casatorie, nu mai exista si s-ar putea sa le fi pierdut pentru totdeauna. Au reprezentat pentru mine enorm! Nu pot sa nu recunosc ca este pentru a doua oara in viata mea cand imi vine cu adevarat sa plang, de durere in suflet si totodata de ciuda ca nu mai pot face nimic sa intorc timpul innapoi pentru a le lua cu mine in Anglia. NU pot sa cred ca nu am fost in stare sa imi dau seama ce greseala imensa aveam sa fac. Sper doar ca bunica ma va ierta caci am avut incredere in altii sa le poarte grija! Iarta-ma si Dumnezeu sa te odihneasca in pace!

vineri, 14 mai 2010

Si nu stiam ca existi!

Mereu am tratat alcoolul cu mare indiferenta. Ocaziile cu care am baut in trecut erau mereu sarbatori sau zile pline de fericire alaturi de prieteni. Astazi nu a mai fost asa; am inceput sa beau de suparare ca de atata timp nu mi-au venit actele si tata s-a mirat dar nu mi-a spus sa nu beau. Am baut eu cat am putut, iar apoi am renuntat la acest sport pe care numai cei antrenati pot sa il profeseze. De ce spun asta? Pentru ca dupa o jumatate de pahar de 200 ml imi vedeam cartile de joc triplu, sau poate nu chiar. Insa trebuie sa recunosc ca imi era si pofta de bere de cand am venit in Anglia. Am tot stat si m-am gandit... De ce nu esti si tu acum langa mine? De ce trebuia tu sa alegi un alt drum? Sa fie chiar atat de rau langa mine? Oare de ce fetele care nu imi plac ma plac? Si totusi care o fi adevarata parere a femeilor despre mine? Stau mereu si ma gandesc ca, poate, daca as incerca sa fiu mai atent la domeniul femei as gasi si eu mai mult decat o singura fata care ma place. Si nu o zic in ideea sa umblu cu mai multe, dar totusi chiar asa? E... nu mai conteaza noi sa fim sanatosi ca daca beau o bere nu mai conteaza nici daca nu ma iubeste nici una...

marți, 11 mai 2010

She's The One

I'm not fucking joking. I'm looking in her eyes every morning and I tell her Good Morning. I keep thinking about her every day, every single moment. She's the only one I love. Maybe because she's The One. When she's speaking with me I feel alive, and everything she says is like a nonsens. I can't hear anything... is like she's trying to tell me something but I can't understand her. She keeps telling me that she never loved me and that I am nobody for her. I keep loving her 'cause she's the one! And she know's that.

sâmbătă, 8 mai 2010

Dezamagire si suparare la unison

Nu pot sa cred ca eu am fost singurul om care a facut rau pe pamant! Tot ceea ce mi se intampla este ca si cum as fi eu vinovat pentru toate necazurile din lume! Astazi am sunat la Home Office si mi s-a spus ca a fost trimisa o scrisoare catre mine si ca nu am raspuns inca la acea scrisoare. Insa problema sta altfel: NU se poate ca tocmai mie sa nu imi ajunga scrisorile. Toate celelalte scrisori au ajuns fara nici o problema, numai aceasta care imi aducea mie posibilitatea de a avea acte de acum doua saptamani, nu a mai ajuns. Sa fie noroc? Sa fie ghinion? Numai D-zeu stie. Dar cat stres si cate altele am suportat aici nu am suportat toata viata mea. Realizez acum ca mie pana in momentul de fata in Romania imi mergea mult mai bine. Insa mereu viata ne incearca si ne pune piedici. Totul este sa te ridici si sa pleci mai departe. Insa cum sa te mai ridici si dupa trei luni de probleme, piedici, neintelegeri si scandaluri? Imi cer scuze ca scriu in acest blog numai de rau, nu vreau sa credeti despre mine ca as cere mila, insa din pacate aceasta este singura cale pentru a ma descarca de nervii si stresul acumulat de-a lungul acestei peripetii in Anglia. Unde sunt zilele in care radeam cu iubita in brate pe un petic de iarba ca apoi pe un deal imens? De ce nu se intorc si la mine acele momente de fericire? O vreau din nou in brate, o vreau din nou in patul meu si inca mai sper ca o voi avea in inima mereu!

vineri, 7 mai 2010

Dezamagire si bucurie la unison

Ieri pe la pranz trece prin fata casei o masina rosie pe care scria Royal Mail. Am vazut-o foarte clar dar nu am spus nimic ca sa nu ma alarmez degeaba pentru ca a trecut in viteza pe langa casa. Insa s-a intors si s-a oprit in fata casei. In acel moment am tresarit din pat am mers spre usa iar momentul in care a si ciocanit la usa am fost in culmea fericirii. Spre dezamagirea mea insa erau rochitele pe care le comandasem pentru prietena mea de pe internet. Imi venea sa plang de suparare ca nu era ceea ce credeam. Efectiv incep sa cred ca am fost "blestemat". Nu inteleg de ce tocmai mie care am atata nevoie sa imi revin din ceea ce am vrut sa plec, si anume sa uit de supararea din Romania si sa o uit pe Ea. Aici insa nu am dat decat de mai multa suferinta si de mai multa durere. Speram sa pot lucra cat mai mult tocmai pentru a nu avea timp sa ma gandesc la Ea, ca pana la urma sa rezolv si problema aceasta. Insa asta este soarta mea: sa fiu calcat in picioare de toti si de toate si eu sa trebuiasca sa indur. Totodata stazi este o zi ce poate fi numita o zi de implinire. Mama mea implineste 50 de ani. I-am urat deja toate cele, insa stiu ca sunt extrem de inchis in mine pentru ca nu imi mai ajung odata actele. Astazi este totodata si ultima zi in care ar trebui sa vina. Ieri o prietena ne-a spus: "E pai ce are? Eu am asteptat 10 luni" moment in care am crezut ca pica cerul pe mine. Daca nu ajung cel tarziu saptamana viitoare, voi incerca sa fac o afacere pe internet, ceva legat de eBay pentru ca am prea mult timp si nu vreau sa o iau razna. Nu am reusit pana acum sa innebunesc nu vreau nici de acum sa cad prada depresiilor

vineri, 30 aprilie 2010

Viata bate filmul

Stau mereu si sper ca va veni momentul in care voi iesi din acest cosmar, aceste momente grele de cand am plecat din tara. Incerc sa ma mint ca asa trebuie si este normal ceea ce se intampla legat de actele mele. Defapt am si incetat sa le mai astept sa apara. Nu vreau sa mai astept atat de mult. Lucrurile o iau razna pe zi ce trece iar eu nu pot sa fac nimic sa schimb acest lucru. Nu mai am bani, nu mai am cum sa imi realizez targetul pe care mi l-am atins in acest an si pe langa toate acestea, trebuie acum sa fiu si suportul moral si financiar al sorei mele. Eu stiu ca daca as fi mai nesimtit as spune:"Asta este faci ce vrei si cum vrei" insa niciodata nu am fost dezinteresat de soarta celor din jurul meu. Ea nu este langa mine, este acasa si cred ca Ea este singura care m-a facut vreodata sa ma simt bine si poate ca Ea este singurul lucru bun care mi s-a intamplat pana acum. Dar cum sa fac ca imi revin? Recunosc ca nu mai pot sa trec din nou prin aceleasi momente grele. Oare chiar nu mai merit si eu sa ma simt bine si sa fiu fericit? Nu exista suflet in aceasta tara si nu exista suflet in casa in care stau. Singurul suflet care sper sa nu devina lafel este a nepotelei mele, singura careia nu ii pot reprosa nimic. Oare chiar esti tu ceea ce mi s-a intamplat mai frumos in viata si acum te-am lasat acolo si mi-am pierdut destinul?

joi, 29 aprilie 2010

Va fi mai bine!

Trăiesc aceste momente grele, le simt cum imi chinuie gandul, privirea si trupul. Nu pot cere nimanui ajutor pentru ca sunt sigur ca nimeni nu ma poate ajuta. Sunt acum alaturi de ai mei si nu inteleg de ce exista in continuare situatii tensionate. Stiu ca iubesc, stiu ca nu ma pot ridica la innaltimea asteptarilor unora, dar ceea ce imi da putere sa continui este speranta ca intr-o zi va fi mai bine. Va exista o ea care sa traiasca pentru mine, o familie care sa ma sustina si sa ma ajute orice ar fi si sa nu imi fac probleme cum sa ii ajut eu si sper sa am din nou prietenii langa mine. Este greu sa inteleg ce se intampla in jurul meu. Incerc mereu sa aplanez situatii tensionate si las de la mine, insa ei niciodata nu inteleg. Ea nu ma poate intelege pentru ca si are problemele ei iar prietenii i-am lasat si am plecat departe. Aici nu am prieteni si nici dusmani dar posibilitatea de a avea in curand falsi prieteni ma deprima. Niciodata nu voi renunta la visul meu si cu siguranta voi reusi sa il duc la capat. As vrea si eu o printesa care sa vina la mine macar cu un Logan, insa hai totusi sa nu ma mint singur... Cred ca nici atunci nu as suporta o astfel de masina.

sâmbătă, 24 aprilie 2010

Plec departe

O noua zi o noua aventura, daca va ganditi la fete... Pe aici nu exista femei frumoase... Sau cel putin dupa spusele profului meu nu am fost in Londra unde sunt toate cred stranse ciorchine. E... oricum momentan fetele nu sunt de interes in viata mea. Eu am fata mea, si ea banuiesc si sper ca ma are numai pe mine. :) Nu inteleg insa de ce vor oamenii sa te raneasca daca stiu ca ai tinut odata la ei. Nu inteleg ce este asta sa iti calci demnitatea si mereu sa il faci sa il doara numai gandul cat de mult a tinut la tine. Dar poate ne explica ei... Cand vor citi blogul

duminică, 18 aprilie 2010

Si daca nu e prea tarziu?

Politica

Stau mereu si ma gandesc de ce imi place sa fac ceva pentru cei din jurul meu, sa ii ajut, cand vad mereu ca orice as face nu este de ajuns? Asa am inceput sa ma gandesc si cum de in ziua de azi, niste escroci, copii fugiti din fata parintilor vor sa faca politica, desi nu inteleg care este ideea de a vrea sa fii om politic. Stau si ma minunez adesea cum tragatori de fiare care nu gandesc se dau mari oameni politici pur si simplu pt ca stau si pazesc spatele unui demnitar, sau fost demnitar roman. Se dovedeste inca odata ca oamenii corecti nu au ce cauta in politica. De asta vreau sa imi depun candidatura ca Independent. Cred ca asa zisii politicienii nu inteleg ca a fi politician nu inseamna a fura, ci a cladi ceva in urma ta. Nu cred ca va ajunge Romania sa aiba politicieni prea curand, cand "politicienii" actuali ii invata pe viitorii "politicieni" cum trebuie sa fure.

marți, 13 aprilie 2010

Si nu stiam ca existi!

Ieri, la inceputul zilei am avut o conversatie cu o fiinta draga mie, care m-a facut curios de asa zisul ei blog. Am incercat sa o caut prin toate blogurile posibile, si dupa doar 15 min... ce sa vezi? imi trimite atasat blogul personal. Dupa cateva minute de citit din postari... tragic... Ce am citit acolo mi se pare chiar tragic. De ce? Pentru ca Ea era atat de suparata pe viata, desi tot ceea ce descrie ca s-ar fi intamplat era din vina ei. Ea era cea care nu vroia sa ii fie bine, si totusi se plange. Cum vine asta?
Cel mai important lucru, este ca am aflat de existenta acestui Blog pe care banuiesc ca mi l-am facut odata intr-o noapte pe cand nu aveam ce face, si sunt fericit ca pot scrie si oferi celor din jur putina sare si piper.