Amintiri, deja-vu si alte sentimente

Se intampla atatea lucruri in jurul nostru dar totusi nu vrei sau nu poti sa le pui pe toate pe blog. Asa s-a intamplat si de cand nu am mai scris eu. Imi este nespus de dor de voi, cititorii mei, de ceea ce au insemnat odata zilele banale; de zile de "greu" de munca de la partid, de Craiter de ... tot! Stau cateodata si ma gandesc cum as putea sa dau timpul inapoi si sa schimb ceea ce odata parea imposibil a se intampla. Sa fac ceva ca sa nu se fi intamplat... Dar ceea ce conteaza acum este ca eu traiesc inca desi nu credeam ca voi putea trece de aceste momente. Si trec mai departe pt o luna, sau chiar mai putin cateodata si mi-e dor si incerc sa intru in contact cu cei de acolo de unde lipsesc acum si cu cei care lipsesc de langa mine. Ce sa ma mai tot ascund... Incerc sa dau de Ea, diamantul vietii mele. In ultima vreme este din ce in ce mai greu si am facut tot posibilul sa ma intalnesc cu oameni care sa ma faca ma simt puternic. Sunt puternic si asta mi-au demonstrat de multe ori toti cei cu care am vorbit. Si de cand nu am mai scris s-au intamplat atat de multe... Nu pot sa explic si nici nu vreau sa spun unele dintre ele. Ce este drept este ca am cumparat o noua masina, mi-am impus sa nu mai injur, mi-am impus sa nu mai dau bani altora si mi-am impus sa fiu mai ingaduitor cu oamenii. Dar ceea ce am reusit a fost sa imi iau masina... :P Stiu suna ciudat dar inca mai injur si inca mai dau bani altora... De oameni nu mai spun ca deja imi este sila de ce fel de oameni ma inconjoara. Ceea ce vreau sa va povestesc este ca am fost in Londra unde a fost demential. Am fost la un seminar organizat de Friedrich Naumann Foundation si Center Forum, pe teme evident politice, legate de razboiul din Libya si implicatia statelor europene in probleme de genul, implicarea si cat ar trebui sa se implice alte state in revolutii, in ideea de a reda libertatea unui stat, unde a fost ceva de nedescris... Am fost extrem de incantat si m-am simtit din nou ca acasa. Intre politicieni de varf ai unui partid si oameni cu viziuni catre viitor si printre subiecte care vizeaza proiete de ansamblu cu impact asupra umanitatii. Printre profesori universitari despre care invatam odata la facultate. Nu a fost clipa in care sa nu fiu in al noulea cer cand am putut sa vorbesc cu cineva despre politica internationala fara ca sa mi se spuna ca nu stiu ce vorbesc si ca sunt eu doar ingamfat. Erau oameni care stiau subiectele si nu li se pareau ceva de neimaginat. Ce este adevarat insa, este ca tot "acasa" m-am intors si tot aici am ramas chiar daca am realizat ca totusi in Londra este o alta viata. Nu numai ca ai cu cine sa te intalnesti si sa vorbesti... Dar ai si unde sa mergi. M-am intalnit acolo cu o prietena din Romania, Cristina care a fost foarte incantata din cate am inteles eu de la ea ca ne-am intalnit. Au urmat zile superbe si umpic de clubareala pt care trebuie sa ii multumesc. Asa cum a fost si cand am fost in Romania(nu vreau sa fiu inteles gresit dar a fost mereu la raport daca vroiam sa plec, oriunde)asa a fost si aici. Dupa ce ne-am plimbat prin Londra alaturi de "iubitul" ei am iesit in cluburi si ne-am distrat pe seama englezilor... A venit timpul sa plece inapoi in Romania si m-am intalnit cu o persoana care imi este foarte draga la momentul de fata. O fata extraordinara si de o bunatate nemaipomenita. Simpla, la locul ei, fara prea multe mofturi si fara fite in cap, ne-am intalnit la un hostel din mijlocul Londrei. Au urmat alaturi de ea alte clipe superbe care mi-au demonstrat ca pana si simple gesturi te fac sa te simti extraordinar de bine alaturi de acea persoana. Imi este extrem de drag de ea si tin in continuare legatura cu ea. Ea este oarecum intr-o situatie similara mie si spera ca si mine ca la un moment dat situatia va reveni la normal. Dar cand...? "NU MA GRABESC" - "daca pot sa fac lucrurile incet asa le voi face". Sa te simti bine alaturi de cineva nu se rezuma la a avea cele mai bune conditii din lume ci la acea persoana sa vrea sa iti ofere clipe placute si sa iti transmita raze de speranta si credinta de mai bine. Exact ca si cum am spus in mesajul trimis ei "Nu vreau sa ma intelegi gresit, dar mie dor de Londra si de tine... Si de cum a fost zilele astea...". De ce oare nu pot sa fiu mereu cu sufletul deschis si luminat si trebuie sa sufar chiar atat de mult??? Imi este dor sa o strang in brate si sa ii spun te iubesc, desi am evitat mereu sa fac asta. Imi este dor sa o simt in bratele mele si sa o sarut, imi este dor sa ma plimb cu ea pe strada si sa iesim impreuna la cumparaturi. Imi este dor de cum avea grija de mine, subiect care m-a lasat fara cuvinte in Londra cand colega de la Londra mi-a spus ca trebuie sa imi iau un fular si apoi mi l-a aranjat tacticoasa. Mi-a amintit de ceea ce a fost si vreau sa revina, de Ea care ma supara cateodata, de Ea care ma incerca mereu si ma facea sa ma supar. De ceea ce a fost si este "Iubirea mea". Imi este mila de mine dar imi este dor de Ea, de clipele nepretuite de care nu m-am saturat...