Si nu stiam ca existi!

Mereu am tratat alcoolul cu mare indiferenta. Ocaziile cu care am baut in trecut erau mereu sarbatori sau zile pline de fericire alaturi de prieteni. Astazi nu a mai fost asa; am inceput sa beau de suparare ca de atata timp nu mi-au venit actele si tata s-a mirat dar nu mi-a spus sa nu beau. Am baut eu cat am putut, iar apoi am renuntat la acest sport pe care numai cei antrenati pot sa il profeseze. De ce spun asta? Pentru ca dupa o jumatate de pahar de 200 ml imi vedeam cartile de joc triplu, sau poate nu chiar. Insa trebuie sa recunosc ca imi era si pofta de bere de cand am venit in Anglia. Am tot stat si m-am gandit... De ce nu esti si tu acum langa mine? De ce trebuia tu sa alegi un alt drum? Sa fie chiar atat de rau langa mine? Oare de ce fetele care nu imi plac ma plac? Si totusi care o fi adevarata parere a femeilor despre mine? Stau mereu si ma gandesc ca, poate, daca as incerca sa fiu mai atent la domeniul femei as gasi si eu mai mult decat o singura fata care ma place. Si nu o zic in ideea sa umblu cu mai multe, dar totusi chiar asa? E... nu mai conteaza noi sa fim sanatosi ca daca beau o bere nu mai conteaza nici daca nu ma iubeste nici una...

She's The One

I'm not fucking joking. I'm looking in her eyes every morning and I tell her Good Morning. I keep thinking about her every day, every single moment. She's the only one I love. Maybe because she's The One. When she's speaking with me I feel alive, and everything she says is like a nonsens. I can't hear anything... is like she's trying to tell me something but I can't understand her. She keeps telling me that she never loved me and that I am nobody for her. I keep loving her 'cause she's the one! And she know's that.

Dezamagire si suparare la unison

Nu pot sa cred ca eu am fost singurul om care a facut rau pe pamant! Tot ceea ce mi se intampla este ca si cum as fi eu vinovat pentru toate necazurile din lume! Astazi am sunat la Home Office si mi s-a spus ca a fost trimisa o scrisoare catre mine si ca nu am raspuns inca la acea scrisoare. Insa problema sta altfel: NU se poate ca tocmai mie sa nu imi ajunga scrisorile. Toate celelalte scrisori au ajuns fara nici o problema, numai aceasta care imi aducea mie posibilitatea de a avea acte de acum doua saptamani, nu a mai ajuns. Sa fie noroc? Sa fie ghinion? Numai D-zeu stie. Dar cat stres si cate altele am suportat aici nu am suportat toata viata mea. Realizez acum ca mie pana in momentul de fata in Romania imi mergea mult mai bine. Insa mereu viata ne incearca si ne pune piedici. Totul este sa te ridici si sa pleci mai departe. Insa cum sa te mai ridici si dupa trei luni de probleme, piedici, neintelegeri si scandaluri? Imi cer scuze ca scriu in acest blog numai de rau, nu vreau sa credeti despre mine ca as cere mila, insa din pacate aceasta este singura cale pentru a ma descarca de nervii si stresul acumulat de-a lungul acestei peripetii in Anglia. Unde sunt zilele in care radeam cu iubita in brate pe un petic de iarba ca apoi pe un deal imens? De ce nu se intorc si la mine acele momente de fericire? O vreau din nou in brate, o vreau din nou in patul meu si inca mai sper ca o voi avea in inima mereu!

Dezamagire si bucurie la unison

Ieri pe la pranz trece prin fata casei o masina rosie pe care scria Royal Mail. Am vazut-o foarte clar dar nu am spus nimic ca sa nu ma alarmez degeaba pentru ca a trecut in viteza pe langa casa. Insa s-a intors si s-a oprit in fata casei. In acel moment am tresarit din pat am mers spre usa iar momentul in care a si ciocanit la usa am fost in culmea fericirii. Spre dezamagirea mea insa erau rochitele pe care le comandasem pentru prietena mea de pe internet. Imi venea sa plang de suparare ca nu era ceea ce credeam. Efectiv incep sa cred ca am fost "blestemat". Nu inteleg de ce tocmai mie care am atata nevoie sa imi revin din ceea ce am vrut sa plec, si anume sa uit de supararea din Romania si sa o uit pe Ea. Aici insa nu am dat decat de mai multa suferinta si de mai multa durere. Speram sa pot lucra cat mai mult tocmai pentru a nu avea timp sa ma gandesc la Ea, ca pana la urma sa rezolv si problema aceasta. Insa asta este soarta mea: sa fiu calcat in picioare de toti si de toate si eu sa trebuiasca sa indur. Totodata stazi este o zi ce poate fi numita o zi de implinire. Mama mea implineste 50 de ani. I-am urat deja toate cele, insa stiu ca sunt extrem de inchis in mine pentru ca nu imi mai ajung odata actele. Astazi este totodata si ultima zi in care ar trebui sa vina. Ieri o prietena ne-a spus: "E pai ce are? Eu am asteptat 10 luni" moment in care am crezut ca pica cerul pe mine. Daca nu ajung cel tarziu saptamana viitoare, voi incerca sa fac o afacere pe internet, ceva legat de eBay pentru ca am prea mult timp si nu vreau sa o iau razna. Nu am reusit pana acum sa innebunesc nu vreau nici de acum sa cad prada depresiilor

Viata bate filmul

Stau mereu si sper ca va veni momentul in care voi iesi din acest cosmar, aceste momente grele de cand am plecat din tara. Incerc sa ma mint ca asa trebuie si este normal ceea ce se intampla legat de actele mele. Defapt am si incetat sa le mai astept sa apara. Nu vreau sa mai astept atat de mult. Lucrurile o iau razna pe zi ce trece iar eu nu pot sa fac nimic sa schimb acest lucru. Nu mai am bani, nu mai am cum sa imi realizez targetul pe care mi l-am atins in acest an si pe langa toate acestea, trebuie acum sa fiu si suportul moral si financiar al sorei mele. Eu stiu ca daca as fi mai nesimtit as spune:"Asta este faci ce vrei si cum vrei" insa niciodata nu am fost dezinteresat de soarta celor din jurul meu. Ea nu este langa mine, este acasa si cred ca Ea este singura care m-a facut vreodata sa ma simt bine si poate ca Ea este singurul lucru bun care mi s-a intamplat pana acum. Dar cum sa fac ca imi revin? Recunosc ca nu mai pot sa trec din nou prin aceleasi momente grele. Oare chiar nu mai merit si eu sa ma simt bine si sa fiu fericit? Nu exista suflet in aceasta tara si nu exista suflet in casa in care stau. Singurul suflet care sper sa nu devina lafel este a nepotelei mele, singura careia nu ii pot reprosa nimic. Oare chiar esti tu ceea ce mi s-a intamplat mai frumos in viata si acum te-am lasat acolo si mi-am pierdut destinul?

Va fi mai bine!

Trăiesc aceste momente grele, le simt cum imi chinuie gandul, privirea si trupul. Nu pot cere nimanui ajutor pentru ca sunt sigur ca nimeni nu ma poate ajuta. Sunt acum alaturi de ai mei si nu inteleg de ce exista in continuare situatii tensionate. Stiu ca iubesc, stiu ca nu ma pot ridica la innaltimea asteptarilor unora, dar ceea ce imi da putere sa continui este speranta ca intr-o zi va fi mai bine. Va exista o ea care sa traiasca pentru mine, o familie care sa ma sustina si sa ma ajute orice ar fi si sa nu imi fac probleme cum sa ii ajut eu si sper sa am din nou prietenii langa mine. Este greu sa inteleg ce se intampla in jurul meu. Incerc mereu sa aplanez situatii tensionate si las de la mine, insa ei niciodata nu inteleg. Ea nu ma poate intelege pentru ca si are problemele ei iar prietenii i-am lasat si am plecat departe. Aici nu am prieteni si nici dusmani dar posibilitatea de a avea in curand falsi prieteni ma deprima. Niciodata nu voi renunta la visul meu si cu siguranta voi reusi sa il duc la capat. As vrea si eu o printesa care sa vina la mine macar cu un Logan, insa hai totusi sa nu ma mint singur... Cred ca nici atunci nu as suporta o astfel de masina.

Plec departe

O noua zi o noua aventura, daca va ganditi la fete... Pe aici nu exista femei frumoase... Sau cel putin dupa spusele profului meu nu am fost in Londra unde sunt toate cred stranse ciorchine. E... oricum momentan fetele nu sunt de interes in viata mea. Eu am fata mea, si ea banuiesc si sper ca ma are numai pe mine. :) Nu inteleg insa de ce vor oamenii sa te raneasca daca stiu ca ai tinut odata la ei. Nu inteleg ce este asta sa iti calci demnitatea si mereu sa il faci sa il doara numai gandul cat de mult a tinut la tine. Dar poate ne explica ei... Cand vor citi blogul