Undeva sus!!!

Imi amintesc acum ca si cum ar fi fost ieri o zi din viata mea. Cerul era senin iar eu puteam vedea stelele si Luna deasupra mea. Atunci, vazand cat de frumos este momentul am hotarat sa plec la cea pe care o indrageam. Ajuns in fata casei tale ma tot gandeam unde sa ma opresc:"Undeva sus, sa pot vedea geamul ei dar si Luna si stelele". Atunci i-am spus cred pentru prima data ca eu o veghez. Uita-te pe cer si ma vei vedea. Priveste Luna si umbrele de pe ea. Acele umbre sunt ochii mei uitandu-se atent le tine. Ea a iesit pe geam a privit Luna si i-am spus din nou: "In fiecare seara sa iesi pe geam si sa te gandesti ca eu iti trimit mereu priviri catre tine si casa ta. In acel moment a realizat ca sunt acolo si ca nu sunt departe. Nu i-a facut placere sa stie ca o urmaresc insa stia ca eu voi fi mereu langa ea. Te recunosti in vorbe, si stii ca tu esti Ea? Sa fii mereu ascultatoare (la ceea ce scriu eu pe blog) caci despre tine Doamna imi canta sufletul mereu.

Buzele tale...

Buzele tale imi amintesc mereu de sarutarile dintre noi. Tu erai mereu aproape si ma ajutai sa trec peste orice. De fiecare data m-ai iertat dar nu ai uitat. Poza ta imi aminteste mereu de imbratisarile dintre noi, de nenumaratele ori in care te-am iubit, de felul in care tu imi ofereai sufletul tau si inima ta. Zestrea ta este ceea ce nu vei putea uita vreodata, asa cum nici eu nu voi putea uita vreodata cat de mult te iubesc. Esti inger de foc si sulita-n suflet. Mi-e teama sa traiesc o noua zi fara tine si nu vreau sa ma trezesc din nou intr-un pat gol. Inchid ochii si esti din nou langa mine. Te vad, nu voi putea uita vreodata chipul tau magic ce m-a fermecat. Te aud, frumoasele vorbe ce mereu mi le-ai spus, la bine sau la greu ai fost langa mine. Te simt, mirosul tau ce nu il voi putea vreodata da uitarii. As vrea din nou sa pot sa te am langa mine, insa ma repet mereu esti prea departe si nu-ti pasa, eu sunt un fraier ce ti-a cazut in plasa, un simplu ins ce nu stia ca moartea este mereu mai dulce decat soarta. O dar ce soarta amara am avut si eu dar totusi trebuie s-o duc, precum Iisus isi cara propria cruce. Dar tu sa ierti cand ti-am gresit macar; In viata nu stii sa pastrezi ceea ce ai… Sa recunosti este mai greu decat sa minti si sa spui: Las’ ca eu sefu’ sufletului meu!

Al vietii fus asterne aievea!

Atunci cand nu erai Ea, Atunci era mai bine asa. Ma uit nu inteleg, Aud nu vad ma strigi, nu simt, Tu esti? Ce spui? Eu vreau! Ma minti...? Nu stiu, incerc. Cotrobai aievea si stiu ca nu vrei. Sau vrei? sau stii? Ce luna? unde bate? Cand doarme ma socoate... exist da eu sunt o lume-ntreaga de cosmar sunt si pentru mine Doamne am gresit si nu ma voi ierta nici cand. Am sa traiesc o viata ce stiu ca poate-ajunge intr-o lumina oare, ce nu ma poate invinge. Tu esti cea care ma invata, refuz sa stiu ca mai exista altcineva pe lume. Nu cred ca pot sa te ating vreodata insa mi-e teama sa exist. Un univers de genul de ma va inveli vreodata, va fi cu siguranta un mormant fara o oaza de speranta Fara sa sper nimic mai mult. Sa stiu ca ceea ce ingheata e sangele ce pentru tine-l plang. Sa sufar, sunt sortit aievea Si sa traiesc nu mai suport, Insa de voi razbi prin moarte Voi invia sa te sarut. Ciudat, hilar cuvinte intortocheate nu intelegi tu cititor, o inima nu are carte, ci iti citeste din cosor. Al vietii fus asterne aievea o alta fata spre apus sau rasarit in case ce pe la mine cam de mult s-au dus. Sa fi putut cunoaste un sentiment ce eu traiesc ai fi urlat in noapte: "O Doamne de ce oare mai traiesc". Si nu-mi purta pareri de rau, nu-ti fie mila caci asa imi trebe! De am gresit in viata, Eu am mai spus-o Doamne: Fa-ma Tu ca sa platesc. Si voi plati mereu cu suferinta mea de suflet caci esti departe Soare si nu vii ca sa ma-ncalzesti. Doar Luna imi devine frate, Cand imi incheaga un rau pe obrazul imbatranit de seacat, Din suflet de necaz. Sa-ti cer iertare vreau acuma, pentru aceste randuri, cititor, Tu esti cel mai frumos cadou, Un inger, vid nemuritor. Cand treci si plangi aceste randuri, Sa stii ca nu mai pot, Sunt mort atat de mult inseamna... Totul; un inceput! Dar cum sa mor???

Again

I thought about what I feel today. And it was love. I love so much that it hurts me. I am sometimes thinking even to go away far from where I am now. To move into a different place where I might meet people to chat with and go out with. The place where I work now it's somehow making me nervous. I love the job, the team(sometimes), but it makes me go crazy when I'm thinking that I can't really find anyone for myself in there... Never mind... What's mine it's well kept on a side... Isn't it?

I simply went to bathrooms and... What can I see? It's snowing outside! Incredible indeed I simply walked out in my short and smiled to the sky while I was listening to my beloved playlist from when I came to England. I love this night and I don't regret spending this time to see the snow melting on my hand... I love everything that God gave me in this moment, this is a sign...

It's time to...

It's so complicated for me to understand what I should do next. I know that I'm not very happy with what I am now but I also know that if I want another kind of life I need to leave the company. Well the problem is... I really enjoy what I am doing with all bits and bobs... All the argues and all its mess it makes it sometimes enjoyable. Today I've decided to finish what I have to do for myself and the others for some other time. I want to try to be better. I'm not the best friend in the world, I'm not the best family member in the world but today, today I want to fly away from helping the others and I will try to help myself. Today is the day when I will do what ever my thoughts will guide me. I might get to call someone, I might even fly to Romania. I will try though to stop loving Her. It's the last bit and it's simply impossible, almost impossible for me to do it. I want to buy a new car but nothing it's likely to impress me that much. I feel already the pain in the chest in because of the loneliness... No it's clear I made a huge mistake in my life... God forgive me and give me my life back otherwise I will go crazy...

Ce se intampla?

Greu, foarte greu sa intelegi ce se intampla cu tine insuti. Imi este cateodata teama ca voi renunta la orice vis ce am avut vreodata. De ce trebuie o femeie sa imi strice mie viata? De ce a trebuit sa pun eu suflet pentru ca apoi sa ma poata ea rani? Imi este teama sa mai intru intr-o relatie de orice gen ar fi. Nu mai am incredere si nici nu mai pot face pasul. Sunt pur si simplu inchis intr-o celula din care nu imi mai da voie sa ies. Ce ar trebui oare sa fac eu ca sa pot sa trec peste aceste situatii penibile? Si de ce trebuie mereu sa imi aminteasca cineva de ea? Poate vreodata voi reusi si eu sa imi revin...