miercuri, 25 aprilie 2012

Cuvinte fine

Sunt clipe de uitare, de mine de ceea ce s-a intamplat azi. In ceea ce vad nu vad decat suflete pierdute, un puzzle fara rezolvare. Sunt clipe in care nu pot vedea iesirea din labirint. Vreau sa fiu eu si imi amintesc de ceea ce ma tine in loc: "Nu este locul meu". Ma uit mereu la cel de langa mine, te pierd din privire caci privirea ti-e inselatoare. Esti prieten sau ai nevoie de ajutor si esti langa mine pentru ca stii ca te pot ajuta? Stiu ca undeva departe voi avea mereu prieteni adevarati si mi-au aratat-o mereu. O trupa ce m-a sustinut mereu, care a facut atat cat a putut sa ma faca sa ma simt mereu bine. Sunt ele, cele trei care nu au uitat de mine. Sunt suflete de neuitat sunt iubiri de nemasurat in cuvinte si clipe de trait chiar cu pretul celei ce ai iubit-o candva. Sange de suflet curat, scurg sentimente de neuitat. Frati de cruce, sange si pacat. Nopti de minciuna si adevar ce merita trait, au fost toate ceea ce ne-au unit. Ranesc mereu si-mi pare rau, stiind ca-n suflet am lovit. Sa fiu eu soarele pe cer si suflet in pamant. Sa stiu ca am platit ce am gresit, sa-mi ierti tu Doamne ce-am gresit. Caci ti-am cerut aceasta durere si-am platit pret de viata ce am luat. Sa fiu iertat in veci pt crima ce-am cladit-o sa fiu iubit de cel ce viata mi-a oferit, ce m-a intremat pe piatra nemuririi si caruia i-am gresit pentru o clipa de placere. Sa fiu iertat de tine caci tu nu poti citi si nu ma poti auzi, esti clipa de idila, umar de sprijin si trup de mangaiat. Sau cel putin ai fost cand ai plecat. De ce ati disparut de-odata? Unde e viata mea? Am cerut sa sufar fizic i-ar suferinta am primit in suflet ce imi distruge viata, sanatatea, caracterul si trupul. Insa nu-mi va distruge niciodata credinta in tine, nu voi uita ca eu ti-am cerut si tu mi-ai dat. Atunci si atat cat ai vrut. In suflet e jale in inima chin. In ochi lacrimi si sange, in ureche cantec de jale, in simturi mii de ace, in nari miros de hoit. Sunt mort pamantul ma apasa iar eu ma descompun incet, firesc imi pierd din tot ceea ce am fost. Sunt inger in tranzitie acum si sufar si plang si curg lacrimi din sangele-nchegat ce corpul l-a tradat. Si acum doare si mai mult precum un burgiu patrunde printr-un perete. Muschii nu mai sunt ce-au fost iar eu nu mai pot intelege caci m-am atrofiat. Nu mai pot vedea... Ochii ce au fascinat odata sunt acum teroare si ceata. E greu sa fii mort si sa fii obligat sa traiesti. Iertare tie cititor ca ma asculti. Iti cer sa intelegi ca nu sunt suflet ci durere, nu sunt inger ci demon, sunt tot ce poate fi mai rau si nu te pot face sa intelegi. E greu si stiu ca-ti pare minciuna si fictiune. Sunt ceea ce iti scriu sunt eu cel ce traiesc in ceea ce tu ai stiut odata ca am fost in cealalta viata. Dar voi putea sa trec si peste asta si vei ierta probabil un biet neom miscat de ceea ce odata a fost. Sunt doar o imagine si voi crea un univers pe ea. Sunt doar un corp din care ies mereu pentru ca nu ma mai simt bine in el. Iar daca vei afla unde este calea mea sa ma lasi sa o gasesc eu, dar sa ma indrepti spre ea, caci cicatricile vor ramane mereu.