Reper

Departe, atat de departe a fost scris in stele: Trairea unei vieti de documentar. Am nevoie de tine mai mult ca de orice. Tu cititorule esti cel care ma face sa trec peste orice si ma invata sa spun DA. Incepe o noua perioada din viata mea curand, o perioada care este defapt viata mea. Am fost plecat insa voi reveni. Nu am trecut la un alt nivel pentru ca nu am existat nu am trait, nu am iubit; nu am existat! Am respirat ca un pirat, am simtit ca un fier, am sters lacrimi de rau. Am fost un semn, am fost langa voi. Am fost acolo dar nu am existat. Nu v-am vrut, nu m-am vrut. Am cerut sa fiu innafara trupului. Corpul incetosat intr-o oaza de speranta. Dar raman fara timp si nu stiu cum sa ies din acest mod de viata. Aduc stelele pe flori, iar pamantul in nori. Conduc suflete, aduc vieti, iubesc vise si astern sentimente pesimiste. Incerc sa zbor, ajung Concord. Construiesc vise, adun ganduri, incetosez oglinzi si vars lacrimi. Impart viitorul in 7 zile, alerg 365. Am fugit destul! Realizez un castig... am realizat un esec dorit deci mi-am atins un scop! Alerg din nou spre un final ce vine-aproape. Umbre ridica vocea si imi spun ca sunt invincibil. Nici macar un glont nu ma poate distruge. Mi-ai transformat sufletul in titaniu. M-ai facut sa nu vreau langa mine pe cei ce m-au iubit, pe cei care m-au sustinut cei carora le-a pasat de mine i-ai indepartat insa eu i-am iubit si i-am tinut mereu aproape. Iti multumesc ca esti aproape! Iti multumesc ca niciodata nu ma cauti si ca ti-ai aratat fata de fiecare data cand te intorceai cu spatele la mine... Labirintul in care am existat a fost unul numit distrugatorul de minti sanatoase! Dar nu este o problema eu si sufletul meu te-am iubit intr-atat incat am transformat mediul tau static intr-un cutremur. Acesta a vibrat in acelasi timp cu sufletul meu si mi-a citit gandurile, le-a amplificat le-a plans s-a cutremurat si a devenit mai puternic devenind cel mai mare cutremur cum nu a mai existat in viata mea. Am distrus si acel labirint ce aparea sa fie imposibil de invins. Asa am facut: un cutremur acolo sus in cer. Astazi sa tot fie conform calendarului crestin un an. Cutremur de inimi de suflete desarte de ingeri si demoni de ceea ce esti nu pot sa explic dar pot sa te iert, nu imi este greu sa fiu langa tine, sa-ti spun te iubesc, sunt eu acelasi ca-ntotdeauna cel ce invie din greseli. Iti multumesc tie, cea care ma face sa devin un recunoscator, cea care mi-a mai schimbat odata viata pozitiv! Cea care m-a dus pe culmi de deal si mi-a aratat ca pot sa fiu liber, care mi-a spus ca nu sunt urme cum ca as fi facut rau. Si tie cea care esti mereu acolo fara sa stiu asa cum si eu eram acolo fara ca tu sa stii. Cea care a fost mai matura pt mine decat a fost pt ea. Tie cea pe umarul careia am plans de suparare. Si tie cea care m-ai vazut prima data plangand in patul din ultima camera. Tot dupa tine plangeam si iti spuneam sa nu te duci si ai plecat mereu! Un pret? Un fel de-a fi platit... Crezi ca este mai bine sa fii asa? Nu simti ca-ti pare rau? Cum sa nu... Dar nu vei recunoaste niciodata pt ca ai facut-o in felul tau si trebuia sa fi si tu aia rebela. De ce suntem asa stresati cand ne vedem? De ce m-ai sarutat cand am venit la tine? De ce m-ai luat in brate? De ce m-ai sarutat din nou si mi-ai cerut sa vin pe scaunul pe care erai si tu daca nu vroiai cu adevarat sa imi simti inima batand? De ce trebuia sa imi spui ca nu stii nici tu nu mai esti sigura pe ce ai facut si totusi vrei sa incerci? Saptamana patimilor este cea in care am fost eu ranit in suflet mai mult decat orice. Stiu insa ca pot sa fac un foc imens de artificii si ma vei vedea... si sunt slut si mort si urat in suflet te adun si sper sa-mi fie viata un reper...

Undeva sus!!!

Imi amintesc acum ca si cum ar fi fost ieri o zi din viata mea. Cerul era senin iar eu puteam vedea stelele si Luna deasupra mea. Atunci, vazand cat de frumos este momentul am hotarat sa plec la cea pe care o indrageam. Ajuns in fata casei tale ma tot gandeam unde sa ma opresc:"Undeva sus, sa pot vedea geamul ei dar si Luna si stelele". Atunci i-am spus cred pentru prima data ca eu o veghez. Uita-te pe cer si ma vei vedea. Priveste Luna si umbrele de pe ea. Acele umbre sunt ochii mei uitandu-se atent le tine. Ea a iesit pe geam a privit Luna si i-am spus din nou: "In fiecare seara sa iesi pe geam si sa te gandesti ca eu iti trimit mereu priviri catre tine si casa ta. In acel moment a realizat ca sunt acolo si ca nu sunt departe. Nu i-a facut placere sa stie ca o urmaresc insa stia ca eu voi fi mereu langa ea. Te recunosti in vorbe, si stii ca tu esti Ea? Sa fii mereu ascultatoare (la ceea ce scriu eu pe blog) caci despre tine Doamna imi canta sufletul mereu.

Buzele tale...

Buzele tale imi amintesc mereu de sarutarile dintre noi. Tu erai mereu aproape si ma ajutai sa trec peste orice. De fiecare data m-ai iertat dar nu ai uitat. Poza ta imi aminteste mereu de imbratisarile dintre noi, de nenumaratele ori in care te-am iubit, de felul in care tu imi ofereai sufletul tau si inima ta. Zestrea ta este ceea ce nu vei putea uita vreodata, asa cum nici eu nu voi putea uita vreodata cat de mult te iubesc. Esti inger de foc si sulita-n suflet. Mi-e teama sa traiesc o noua zi fara tine si nu vreau sa ma trezesc din nou intr-un pat gol. Inchid ochii si esti din nou langa mine. Te vad, nu voi putea uita vreodata chipul tau magic ce m-a fermecat. Te aud, frumoasele vorbe ce mereu mi le-ai spus, la bine sau la greu ai fost langa mine. Te simt, mirosul tau ce nu il voi putea vreodata da uitarii. As vrea din nou sa pot sa te am langa mine, insa ma repet mereu esti prea departe si nu-ti pasa, eu sunt un fraier ce ti-a cazut in plasa, un simplu ins ce nu stia ca moartea este mereu mai dulce decat soarta. O dar ce soarta amara am avut si eu dar totusi trebuie s-o duc, precum Iisus isi cara propria cruce. Dar tu sa ierti cand ti-am gresit macar; In viata nu stii sa pastrezi ceea ce ai… Sa recunosti este mai greu decat sa minti si sa spui: Las’ ca eu sefu’ sufletului meu!

Al vietii fus asterne aievea!

Atunci cand nu erai Ea, Atunci era mai bine asa. Ma uit nu inteleg, Aud nu vad ma strigi, nu simt, Tu esti? Ce spui? Eu vreau! Ma minti...? Nu stiu, incerc. Cotrobai aievea si stiu ca nu vrei. Sau vrei? sau stii? Ce luna? unde bate? Cand doarme ma socoate... exist da eu sunt o lume-ntreaga de cosmar sunt si pentru mine Doamne am gresit si nu ma voi ierta nici cand. Am sa traiesc o viata ce stiu ca poate-ajunge intr-o lumina oare, ce nu ma poate invinge. Tu esti cea care ma invata, refuz sa stiu ca mai exista altcineva pe lume. Nu cred ca pot sa te ating vreodata insa mi-e teama sa exist. Un univers de genul de ma va inveli vreodata, va fi cu siguranta un mormant fara o oaza de speranta Fara sa sper nimic mai mult. Sa stiu ca ceea ce ingheata e sangele ce pentru tine-l plang. Sa sufar, sunt sortit aievea Si sa traiesc nu mai suport, Insa de voi razbi prin moarte Voi invia sa te sarut. Ciudat, hilar cuvinte intortocheate nu intelegi tu cititor, o inima nu are carte, ci iti citeste din cosor. Al vietii fus asterne aievea o alta fata spre apus sau rasarit in case ce pe la mine cam de mult s-au dus. Sa fi putut cunoaste un sentiment ce eu traiesc ai fi urlat in noapte: "O Doamne de ce oare mai traiesc". Si nu-mi purta pareri de rau, nu-ti fie mila caci asa imi trebe! De am gresit in viata, Eu am mai spus-o Doamne: Fa-ma Tu ca sa platesc. Si voi plati mereu cu suferinta mea de suflet caci esti departe Soare si nu vii ca sa ma-ncalzesti. Doar Luna imi devine frate, Cand imi incheaga un rau pe obrazul imbatranit de seacat, Din suflet de necaz. Sa-ti cer iertare vreau acuma, pentru aceste randuri, cititor, Tu esti cel mai frumos cadou, Un inger, vid nemuritor. Cand treci si plangi aceste randuri, Sa stii ca nu mai pot, Sunt mort atat de mult inseamna... Totul; un inceput! Dar cum sa mor???