O saptamana grozava...

Imi plange sufletul din nou. Incerc sa-l inteleg insa fiecare clipa ma face mai posomorat si mai suparat. El plange suspinat cu lacrimi de sange, de dor si vointa, de speranta si credinta. Sunt eu cel ce-a gresit si-mi este teama de viitor. Nu vreau sa fiu dur, asupritor sau impunator insa viata nu-mi ofera alte optiuni. Nu pot sa cred cat de greu este sa continui o viata plina de speranta si remuscare. Regret ca nu pot fi rece si in suflet... Nu inteleg cum pot unii sa fie atat de rai, atat de fara suflet. Vreau ca cineva sa imi schimbe viata, sa arate ca merita sa traiesc pt idealurile mele si ca sunt realizabile. Stiu ca sunt idealuri foarte mari insa nu pot trai la un alt nivel. Nu sunt facut sa fiu condus ci sa fiu lider. Vreau sa schimb totul in viata mea... Dar mai ales trebuie sa recunosc ca asta ar insemna sa renunt la ceea ce mi-am dorit si in ce mi-am pus speranta in ultimii 3 ani. Am reusit sa fac aproape jumatate, poate chiar trei sferturi din ceea ce mi-am propus chiar daca viata mi-a jucat feste si multi m-au folosit, m-au mintit, furat sau chiar dat innapoi din ura pentru ca mi-am atins idealurile incet incet. Voi demonstra mai departe ca sunt un lider si ca nimic nu este prea mult pentru mine. Insa este ceva, acel mai bine zis cineva care nu stiu unde este... Imi lipseste o persoana care sa-mi ofere stabilitate, care sa-mi aline supararea si care sa ma sustina in orice fac. Mi-as dori multe din fetele ce ma inconjoare sa nu fie maritate... Sa le dovedesc cat pot iubi si cum pot deveni regine...